Caritas-ul parohial

Ce este CARITAS?

Caritas este un cuvânt din limba latină care traduce termenul agápē din limba greacă. Desemnează virtutea teologală a iubirii (carității), iubirea lui Dumnezeu față de oameni și iubirea gratuită și desăvârșită față de aproapele. Noțiunea este folosită abundent în Evanghelia după sfântul Ioan și în Scrisorile sfântului Paul. Totodată este numele dat organizației din cadrul Bisericii Catolice care are scopul de a a-i sprijini pe cei săraci și marginalizați social.
Caritas este un organism pastoral al Bisericii pentru promovarea carității creștine, așadar cu scopul de a promova mărturia carității în comunitatea bisericească la diferitele ei niveluri (Biserica Universală, Conferințele Episcopale din fiecare țară, Diecezele, Parohiile), în forme adaptate vremii și necesităților, în vederea dezvoltării integrale a persoanei umane, a dreptății sociale și a păcii, cu o atenție deosebită față de cei săraci și marginalizați, având și o puternică trăsătură pedagogică.
În orice fel de credință, viața religioasă are două componente:
– cultul (comunitar și/sau individual);
– viața morală, în raport cu divinitatea și cu semenii, cel mai adesea semenii fiind doar cei din același trib/popor.
În creștinism apare o nouă componentă: caritatea. La Legea Vechiului Testament (VT)  Isus adaugă porunca nouă: „Aceasta este porunca mea: să vă iubiți unul pe altul așa cum v-am iubit eu” (In 15,12). Caritatea se manifestă mai ales prin iertare și milă (compasiune). Cei nevoiași, care în VT erau predilecții lui Dumnezeu, în NT devin frații lui Isus (cf. Mt 25, 31-46).
Dacă vrem să ne mântuim personal, și nu prin reprezentanți, atunci condițiile trebuie să le îndeplinim personal, și nu prin reprezentanți. De aceea grupul Caritas dintr-o comunitate nu constituie un fel de „reprezentanță” a comunității pe lângă membrii ei nevoiași. Caritas-ul parohial are un important rol pedagogic. În orice acțiune a sa, Caritas-ul are doi destinatari: persoanele nevoiașe și comunitatea. Operatorii Caritas trebuie să fie educatori la caritate, care să ajute și să determine sensibilizarea tuturor membrilor comunității și, în cele din urmă, implicarea lor în a-i ajuta în primul rând pe membrii propriei comunități, dar și pe alții, conform învățăturii din parabola samariteanului milostiv (Lc 10, 29-37).

Ce este Caritas-ul parohial?

Parohia este o comunitate de credință, de rugăciune și de iubire. Caritas-ul parohial, fiind un organism al parohiei, prezidat de paroh şi în strânsă legătură cu Centrul Diecezan Caritas, este instrumentul pastoral, voit și aprobat de către episcop, pentru sensibilizarea şi implicarea întregii comunităţi cu scopul realizării mărturiei de caritate atât în interiorul cât şi în afara parohiei.
Caritas-ul este un rod al Conciliului Vatican II. Ia naștere în anul 1971, din voința Papei Paul al VI-lea, care avea la inimă comunitatea creștină și dorea ca aceasta să devină un loc primitor, sensibil și atent. În gândirea sa, Caritas avea o funcție pedagogică, adică educativă. Înainte de toate trebuie educată comunitatea, ceea ce trebuia să aibă drept consecință educarea primilor beneficiari: cei săraci, cei marginalizați, străinii, cei fără adăpost, victimele traficului de persoane, persoanele separate și nu numai.
În orice acțiune a sa, Caritas-ul are doi destinatari: cei săraci și comunitatea. Operatorii Caritas trebuie considerați drept educatori la caritate, iar scopul Caritas este implicarea comunității pentru a o sensibiliza și a o ajuta să deschidă ochii în fața dificultăților celor din jur.
Astfel, principala sa misiune nu este unidirecțională, adică ajutorul direct, ci este bidirecțională și pastorală: este o experiență de caritate care constă în întâlnire, împărtășire (= împărțire cu ceilalți), participare, schimb reciproc, așa încât persoanele și comunitatea să fie implicate și sensibilizate.

Metoda Caritas: ascultarea celuilalt, observare, discernere.

Ascultarea celuilalt: primul serviciu adus celuilalt este să-l asculți. Celălalt se prezintă, se povestește pe sine, ți se dezvăluie. Prin ascultare au apărut centrele de ascultare.
Observarea: din ascultare ia naștere observarea formelor de sărăcie, dar și a resurselor comunității. Capacitatea de a observa este necesară pentru a înțelege și pentru a sensibiliza comunitatea bisericească și comunitatea civilă.
Discernerea: datorită ei iau naștere operele, acțiunile, ca încercare de a oferi un mic semn, un răspuns.

Cum trebuie să se implice comunitatea?

Comunitatea crește prin întâlnirea personală, concretă, reală cu cei săraci. Cei săraci sunt subiectul care ne vorbește, ne interpelează. Ne deranjează și ne provoacă. Întâlnirea devine un dar, un har pentru amândoi. Întâlnirile sunt cele care ne transformă. Suntem rodul întâlnirilor noastre. În întâlnire fiecare are ceva de dat și ceva de primit de la celălalt.
Întâlnirea cu celălalt nu înseamnă asistențialism (degenerare a sistemului de asistență publică și socială, care intervine mai ales prin împărțirea de fonduri către persoane sau instituții, fără un plan eficace al folosirii lor, cu scopul de a atrage aprecieri sau voturi), ci provoacă la respect, la demnitate și la dreptate. După întâlnire nu mai suntem cei dinainte. Are loc un schimb, se oferă și se învață. Nu este ușor, dar adevărata întâlnire ajută. Cumva, devenim persoanele pe care le întâlnim.
Grupul Caritas nu trebuie să facă totul. Înainte de toate trebuie să se gândească la modul în care poate să implice comunitatea, la modul în care poate comunica sărăcia întâlnită.
Pentru cineva e ușor să spună „Mă ocup eu!”. Dar în felul acesta se pierde timp, iar grupul Caritas riscă să devină doar un fel de prestatoare de servicii.  Dintr-o astfel de abordare lipsește, categoric, funcția pedagogică. Dimpotrivă! Ar trebui, poate, ca individual să facem mai puțin și să implicăm mai mult pe alții. Astfel, din persoane-obiect, de care pretindem că ne ocupăm, cei săraci devin persoane-subiect, persoane care au ceva de povestit, au ceva să ne spună la persoana întâi.

Caritas-ul și inițierea creștină

În țările și regiunile catolice, la catehizarea copiilor participă și unele  persoane laice, numite cateheți, care au studiat teologia, au o viață creștină coerentă și sunt atestate de către autoritățile competente. Desigur că prima catehetă trebuie să fie familia. Dar, în cele din urmă, toți creștinii sunt chemați să educe la credință prin mărturia propriei vieți. Cu atât mai mult grupul Caritas. Ceea ce face grupul Caritas este vestire și mărturie.
Prin activitatea catecumenală, Biserica se străduiește să țină trează în inima credincioșilor atenția față de cei trei stâlpi ai credinței creștine, cele trei locuri cere dau naștere credinței: Isus cel prezent în mod real în Euharistie, în permanență, dar în mod deosebit la frângerea duminicală comunitară a pâinii, când celebrăm memorialul morții și învierii sale, apoi în vestirea Cuvântului neschimbător al lui Dumnezeu și nu în ultimul rând în Caritate, unde Isus ne vorbește prin cei săraci, cu care el se identifică. Pe aceștia Isus îi numește fericiți. Sub chipul celor săraci, Isus stă la ușă și bate. A-l asculta pe cel care bate înseamnă a-l asculta pe Isus. Caritatea este unul din stâlpii credinței și ai comunității creștine.

De ce trebuie să-i ajutăm pe cei săraci?

Câteva argumente din Noul Testament

Criteriile Judecății finale: Matei 25,40.45: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut”. „Tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu mi-aţi făcut”.
Parabola samariteanului milostiv:   Luca 10, 25-33:”Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?” El a răspuns: „Cel care a avut milă de el„. Atunci Isus i-a spus: „Mergi şi fă şi tu la fel!”
La înmulțirea pâinilor, Matei 14,16: Dați-le voi să mănânce!
Regula de aur, Matei 7,12: Tot ce vreți ca oamenii să facă pentru voi, faceți și voi pentru ei.
Porunca nouă a lui Isus, exprimată la Cina cea de Taină:
Ioan, Cap. 13 12 După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? 13Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul», şi bine spuneţi, pentru că sunt. 14Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu.
Cap. 14  34Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul. 35Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii”.
Cap. 15 12 Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu. 13 Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. 14 Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.
Viața primei comunități creștine din Ierusalim
Faptele Apostolilor, Cap. 2  42 Ei erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune… 44 Toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun: 45 îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. 46 Şi în fiecare zi stăruiau împreună în templu, frângeau pâinea în casele lor şi primeau hrana cu bucurie şi cu inimă curată.
Cap. 4 32 Mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun… 36 Şi Iosif, numit de către apostoli Barnaba care, tradus, înseamnă Fiul Mângâierii, un levit, de loc din Cipru, 37 vânzând un ogor pe care îl avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.
Despre pomană, Matei 6,1-6: 1 Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri. 2 Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta, aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi ca să fie lăudaţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 3 Tu, însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta 4 pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
Ajutorul trimis de sf. Paul comunității sărace din Ierusalim
2Corinteni, Cap. 8  3 Dau mărturie că au dat de bunăvoie, după puterile lor, ba chiar peste puterile lor.
Cap. 9 5 Aşadar, am găsit că este necesar să-i rog pe fraţi să vină de mai înainte la voi ca să pregătească contribuţia pe care aţi promis-o ca să fie gata ca un dar, şi nu din silă. 6 Însă eu vă spun aceasta: cine seamănă cu zgârcenie va şi secera cu zgârcenie, dar cine seamănă cu generozitate va şi secera cu generozitate. 7 [Să dea] fiecare aşa cum a hotărât în inima sa: nu cu amărăciune sau cu silă, căci Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie.
1Ioan, 3,16-17 16 În aceasta am cunoscut iubirea: el şi-a dat viaţa pentru noi. La fel şi noi trebuie să ne dăm vieţile pentru fraţi. 17 Dacă cineva are bogăţiile lumii şi-l vede pe fratele său, care este în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu?
Iacob, 2   5 Ascultaţi, fraţii mei iubiţi: oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii, dar bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai împărăţiei pe care el a promis-o celor care îl iubesc? 6 Dar voi l-aţi dispreţuit pe cel sărac! Oare nu bogaţii sunt cei care vă asupresc? 14Ce folos, fraţii mei, dacă cineva spune că are credinţă, dar nu are fapte; oare poate credinţa să-l mântuiască? 15 Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte şi de hrana de toate zilele 16şi cineva dintre voi le-ar spune: „Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă”, dar nu le daţi cele necesare pentru trup, ce folos? 17 La fel şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi.