Anunţuri

DUMINICA A 28-A DE PESTE AN
Săptămâna 14 – 20 octombrie 2019

·   Sfinte Liturghii cu Requiem în această săptămână:
– luni, pt. + Ioan, Roza, Angela, Costel, Ștefan, răposații familiei și SP;
– miercuri, pt. + Sufletele de care nimeni, pe pământ, nu-și mai aduce aminte;
– joi, pt. + Neculai, Matei, Margareta, Ieronim, Maria și Anton;
– vineri, pt. + Sufletele din Purgatoriu;
– sâmbătă, pt. + Ștefan, Maria, Vasile, Constantin, Lenuța și răposații familiei;

·   Duminica viitoare, 20 octombrie, în întreaga Biserică catolică se celebrează cea de a 93-a Zi Mondială a Misiunilor. Acel „Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată făptura”, rostit de către Isus, constituie și astăzi una din principalele îndatoriri ale Bisericii Universale. Și astăzi există popoare care încă nu au auzit de Cristos. Și astăzi există oameni care-și închină viața vestirii evangheliei la aceste popoare. Noi suntem chemați să-i susținem prin mijloacele pe care le avem la dispoziție: rugăciunea și ofertele. De aceea duminica viitoare, în întreaga Biserică Catolică, colecta se va face pentru susținerea misionarilor. Atenție, însă: această colectă se pune la dispoziția Congregației pentru Evanghelizarea popoarelor, în timp ce colecta care se întinde pe parcursul lunii octombrie se face pt. susținerea misionarilor Arhidiecezei de București care își desfășoară activitatea în condiții foarte dificile în Kenya.

·   A sosit revista Mesagerul sfântului Anton.