Anunţuri

BOTEZUL DOMNULUI
Săptămâna 11 – 17 ianuarie 2021

În această săptămână vom avea Sfinte Liturghii cu Requiem:
– luni, pt. + Costea Genoveva și Liza;
– miercuri, pt. + Elisabeta – 9 ani, Gabriela, Magdalena, Marcel și Tiberiu;
– joi, pt. + Cristian, Ion, Tincuța,Ioana, Ifrim, Stan, Dumitra, Dobre, preoții răposați care au slujit în această biserică și SP.
– vineri, pt. + Răducu Titi, Cadăr Petrea și Verona / Patrichi Vasile / Ștefan, Maria,   C-tin, Lenuța și răposații familiei;
– sâmbătă, pt. + Nicolau Maria – 3 ani, Carol, Amalia, Alexandru, Marica, Tinca și Petrica Hella și Rozmiș Coloman.

Reamintim că, așa cum am mai anunțat, în luna ianuarie 2021, din cauza pandemiei, NU VOM FACE BINECUVÂNTAREA FAMILIILOR ȘI LOCUINȚELOR.
Dar, dacă cineva dorește sfințirea casei, să ne anunțe.
Așteptăm la biroul parohial simbria, contribuția pentru întreținerea bisericii și pentru susținerea activităților parohiei.