Preoți și persoane consacrate din Brăila

Preoți și persoane consacrate din Brăila

pr. Iosif Bisoc, OFMConv

S-a născut la 11 martie 1968 la Brăila. Studiile primare, gimnaziale si liceale le-a absolvit la Brăila si Roman. În anul 1990 a intrat în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, Provincia „Sfântul Iosif” din România. În perioada 1 octombrie 1990 – 18 septembrie 1991 a făcut noviciatul, prima profesiune simplă a făcut-o pe 18 septembrie 1991, iar profesiunea solemnă a făcut-o la 8 septembrie 1995. Studiile universitare le-a urmat la Institutul teologic Franciscan din Roman (1991-1995) si la Facultatea Teologica Pontificală „Sfântul Bonaventura” din Roma, Italia (1995-1996), unde a obținut licența în teologie în anul 1996. A urmat studiile postuniversitare la Facultatea Teologică Pontificală „Sfântul Bonaventura” din Roma între anii 1996-1998, unde a obținut masteratul în teologie. Între anii 1998-2003 a continuat studiile doctorale la Facultatea Teologică Pontificală „Sfântul Bonaventura” din Roma și la Universitatea din Bucureşti, unde a obţinut titlul ştiinţific de doctor în teologie biblică: din 2007 este profesor universitar. A fost sfinţit preot la 22 iunie 1997 de către ES Petru Gherghel, Episcop de Iași. Din anul 1998 este cadru didactic la Institutul Teologic Franciscan din Roman, unde predă Sfânta Scriptură si ecumenism.
_______________________

Pr. Nicu Petre

S-a născut la 28 august 1967 la Brăila. Absolvent al Seminarului Franciscan din Roman, promoţia 1992. În perioada 1994-1998, student al Institutului Teologic de Grad Universitar (Greco-catolic) din Oradea. Licenţiat în teologie şi istorie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Doctorand al Institutului Sf. Sergiu din Paris. Hirotonit preot celibatar la data de 9 august 1998 de către IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul Greco-catolic al Blajului. Numit paroh greco-catolic la Brăila unde activează până în anul 2004 când este trimis pentru pastoraţie în Italia. În prezent, părintele este administrator parohial al mai multor parohii italiene în dieceza de Biella, ocupându-se şi de credincioşii români.
Adresa actuală: Parrocchia San Carlo, via alla Parrocchia nr. 5, 13900- Biella, Italia.
e-mail: pr.nicu@yahoo.it
_______________________

pr. Fabian Iacob, OFMConv.

S-a născut la 20 august 1970 la Brăila. A absolvit Şcoala generală de 8 clase în anul 1984 la Brăila. Liceul l-a absolvit în anul 1990 la Liceul Economic „Ion Ghika” din Brăila. A făcut noviciatul la Prăjesti (BC), profesiunea simplă la 19 august 1995, iar profesiunea solemnă la 5 septembrie 1999. Începând cu septembrie 1993 a urmat Institutul Teologic Franciscan din Roman, absolvind în anul 2000. A fost sfinţit preot la 29 iunie 2000 de către ES Petru Gherghel, Episcop de Iași. A urmat studii postuniversitare la Assisi, unde a obţinut masterul în teologie fundamentală în anul 2004. A activat ca vicar la Galaţi (1 septembrie 2000 – 30 septembrie 2001) și la Hălăuceşti (1 octombrie 2001 – 31 august 2002), iar ca paroh la Prăjeşti (1 august 2004 – 1 septembrie 2008). Începând cu anul universitar 2005/2006 a predat cursuri de teologie fundamentală, ecumenism si metodologie științifică la Institutul Teologic Franciscan din Roman.
_______________________

Pr. Paul Panțiru OFM.Conv

S-a născut la 5 iulie 1980 la Brăila. A absolvit Şcoala generală de 8 clase în anul 1994, Seminarul liceal Franciscan la Roman în anul 1998. A urmat Postulandatul (2 ani) la Huși care coincide cu primii 2 ani de filozofie (1999-2000). A făcut apoi noviciatul (1 an) la Prăjești, jud. Bacău, si a depus voturile simple la data de 08.09.2001. A urmat cursurile de teologie la Institutul Teologic Franciscan din Roman între anii 2002-2005, fiind licențiat în teologie. A făcut profesiunea perpetuă în septembrie 2006 la Roman. În ianuarie 2006 a plecat în misiunea din Ghana. Sfințirea diaconală a avut loc în Ghana (Takoradi) la data de 29 decembrie 2006. A fost hirotonit preot la data de 24 iunie 2007 în noua Catedrală din Iași de către ES Petru Gherghel, Episcop de Iași.

_______________________

Pr. Florin Pistiean (Iosefinii lui Murialdo CSI)

S-a născut la 19 decembrie 1981, la Brăila. A absolvit Școala generală de opt clase în anul 1996; urmând apoi Școala Profesională Anghel Saligny din Brăila în anul 1999; Liceul Romano-Catolic Franciscan din Roman în anul 2002. A urmat în anul 2003 – primul an de postulandat în Congregația Sfântul Iosif și anii de filozofie și teologie. În iunie 2013 a absolvit Facultatea de Teologie Pastorală. În anul 2014 – 19 iunie – Licența în Teologie la Roma. Pe 24 octombrie 2015 – profesiunea perpetuă în Congregația Sfântul Iosif. A fost hirotonit diacon în Catedrala Sfânta Fecioară Maria Regină, 8 decembrie 2015, Iași. Sfințit preot la 19 iunie 2016 în Catedrala „Sfântul Iosif” din București.

Persoane consacrate născute în Brăila:

• Sr. Nicoleta Pistiean, Surorile „Clarise Franciscane Misionare ale Preasfântului Sacrament” din Brăila.

• Sr. Gabriela Șerban, Congregatio Jesu, misionară în Cuba.